Senatorul Dănuţ Bica se interesează despre susţinerea financiară a liceelor cu profil agricol prin intermediul PNRR

Dănuț Bica, senator PNL de Argeș, s-a adresat ministrului Educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu, în privința susținerii financiare a liceelor cu profil agricol prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență. Parlamentarul de Argeș a spus: ”Conform unei declarații de presă pe care ați făcut-o în data de 21 mai, în Planul Național de Redresare și Rezilienţă sunt prevăzute finanțări în valoare de 67 de milioane de euro pentru susținerea investiţiilor în liceele agricole. Această măsură binevenită răspunde unei nevoi reale a învățământului preuniversitar din România, în condițiile în care, după căderea comunismului, învățământul liceal agricol a fost tras pe linie moartă de către guvernanți.

Prin urmare, dacă în anul 1990 în țara noastră existau aproape 250 de licee agricole, reformele fără număr, dar mai ales fără cap pe care învățământul de specialitate a fost nevoit să le traverseze în ultimii 30 de ani au condus la reducerea dramatică a numărului acestora, cele mai multe dispărând sau fiind reprofilate, astfel încât anul trecut numai 58 mai erau funcționale.
De asemenea, în prezent acest tip de liceu nu se bucură de prea multă popularitate în rândul părinților și al tinerilor absolvenți de ciclu gimnazial, fapt resimțit din plin în agricultură, domeniu în care cererea de specialiști este una foarte mare. Un exemplu concludent în acest sens îl reprezintă prestigiosul Liceu Tehnologic «Constantin Dobrescu» din municipiul Curtea de Argeș, care se numără printre primele unități de învățământ cu profil agricol din țară, fiind înființat în anul 1920, sub denumirea de Şcoala de Grădinărie, Pomicultură şi Sericicultură «Regina Elisabeta», pe o moșie donată de prima regină a României. Acest liceu a trebuit să-și adapteze oferta educațională la cerințele impuse de piața de muncă, în oferta educațională pentru anul școlar 2021-2022 fiind prevăzute specializări precum tehnician în activități de comerț, în agroturism, tehnician veterinar, asistent manager, ospătar sau vânzător în unități de alimentație publică și neexistând nicio specializare din domeniul agricol.

În contextul celor prezentate anterior, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări: A fost adoptat în cadrul Ministerului Educației un program special dedicat relansării învățământului liceal cu profil agricol? Dacă răspunsul este afirmativ, care sunt principalele acțiuni prevăzute în documentul respectiv?; Câte licee agricole din România vor putea solicita finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență după deschiderea programului?; Ce demersuri vor trebui să întreprindă liceele cu profil agricol pentru a putea să realizeze lucrări de investiții și să achiziționeze logistică, astfel încât să-și poată construi oferta educațională în principal cu specializări din domeniul agriculturii?; Care va fi valoarea maximă a granturilor ce vor putea fi utilizate de un liceu agricol, condițiile de eligibilitate, precum și termenele de la care sumele respective vor putea fi accesate/angajate?”.

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *