Senatorul Bica – interpelare a ministrului Sănătăţii pe funcţionarea cabinetelor medicale şcolare

Senatorul PNL de Argeș Dănuț Bica s-a adresat ministrului Sănătății, Ioana Mihăilă, în ceea ce privește funcționarea cabinetelor medicale școlare. Parlamentarul de Argeș a spus: ”Închiderea treptată a cabinetelor medicale școlare a avut drept consecință, așa cum era de așteptat, o creștere a incidenței bolilor transmisibile în unitățile de învățământ de stat, precum și o reducere a capacității sistemului de sănătate publică de a controla și a gestiona corespunzător starea de sănătate a copiilor. Dacă în urmă cu trei decenii existau cabinete medicale sau cabinete stomatologice școlare în majoritatea unităților de învățământ cu peste 300 de elevi, astăzi acestea au devenit o raritate, chiar și pe lângă marile unități școlare.

Drept urmare, în condițiile în care finanțarea cabinetelor medicale școlare s-ar putea realiza, chiar și temporar, prin fonduri europene nerambursabile, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări: Câte cabinete medicale școlare și câte cabinete stomatologice școlare funcționează în prezent la nivel național? Dar în județul Argeș?; Se înscrie printre prioritățile Ministerului Sănătății reînființarea cabinetelor care au fost închise, cel puțin pe lângă unitățile mari ale sistemului de învățământ de stat?; Care ar fi efortul bugetar necesar pentru organizarea unui sistem minimal de cabinete școlare la nivelul întregii țări (cheltuieli pentru salarii și logistică), având în vedere că spațiile și costurile administrative pot fi asigurate de către unitățile școlare beneficiare?; Ținând cont de rata redusă de utilizare de către România a Fondului Social European (prin Programul Operațional Capital Uman), aveți în vedere folosirea resurselor care pot fi accesate prin acest program de finanțare pentru redeschiderea cabinetelor medicale școlare?”.

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *