PROMISIUNE ÎNDEPLINITĂ! GUVERNUL A ADOPTAT HOTĂRÂREA PENTRU REALIZAREA PÂRTIEI DE SCHI DE LA GHIȚU-MOLIVIȘU

În urma demersurilor președintelui PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, la nivel guvernamental și prin implicarea, la nivelul ministerelor de resort, a mai multor colegi liberali, Guvernul a adoptat joi proiectul de hotărâre “pentru aprobarea scoaterii definitive din fondul forestier național, cu compensare, de către Primăria comunei Arefu a terenului în suprafață de 3,0730 ha, în vederea realizării obiectivului <>”. Important a fost și efortul consilierului local din Curtea de Argeș, Mădălin Marinescu, care a luptat ca proiectul de hotărâre să ajungă pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Hotărârea vine după ce anul trecut președintele PNL, Ludovic Orban, în calitate de prim-ministru, a introdus planul domeniului schiabil Ghițu-Molivișu în Master Planul de Turism al României.
Într-o conferință de presă ținută la sediul PNL Argeș, președintele ADI Ghițu-Molivișu, Gabriel Dică, le-a mulțumit liberalilor argeșeni pentru sprijin, susținând că a fost pusă “piatra de temelie”” a viitoarei stațiuni montane din Argeș.
“Proiectul își propune să dezvolte turismul din zona de nord a județului, la început printr-o pârtie de schi. Aceasta va avea un impact semnificativ pentru turism și industria HoReCa. Pârtia de schi de la Molivișu este piatra de temelie pentru o stațiune nouă”, a declarat Gabriel Dică.
“Acest proiect important pentru Argeș devine realitate, cu sprijinul Guvernului. Am promis și ne ținem de cuvânt! Așa cum am spus, îmi voi dedica următorii ani pentru proiectele județului Argeș, iar domeniul schiabil de la Ghițu-Molivișu reprezintă unul dintre obiectivele mele prioritare. Transformarea zonei Ghițu într-o staţiune turistică de interes naţional va atrage după sine dezvoltarea zonei de nord a județului nostru și alături de marile proiecte de infrastructură rutieră va crea o rampă de creștere economică deosebită pentru Argeș”, a declarat președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu.

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *