În Satu Mare: un mort a primit somație să elibereze locul de veci!

Administrația Domeniului Public (ADP) Satu Mare a somat o persoană decedată să elibereze locurile de veci în care se află o parte a familiei sale, în caz contrar urmând ca în 90 de zile să se facă exhumarea de către reprezentanții ADP.

Cazul a fost făcut public de către sătmăreanul Cosmin Mureșean, fiul defunctei, care se declară consternat de această situație. Cei de la ADP susțin – prin adresa trimisă defunctei – că a expirat termenul de concesiune pentru 25 de ani a spațiilor respective încă din anul 2017.

Reprezentanții ADP Satu Mare susțin că situația este regretabilă, dar că vina nu le aparține. Este vorba despre o bază nereactualizată.

”Contractul este încheiat din 1992 pe doamna respectivă. După regretabilul deces, nimeni nu ne-a informat că doamna a trecut în neființă, așa că în baza noastră de date tot dumneaei a figurat. Vă asigurăm că nu se pune problema exhumării în 90 de zile. Vom găsi o soluție decentă pentru această situație”, susțin reprezentanții ADP Satu Mare.

”Mama mea a trecut în neființă cu ceva timp în urmă (…) Am primit ieri o scrisoare pe numele mamei, în care i se cere ca în termen de 90 de zile să îndepărteze elementele funerare și să elibereze spațiul funerar din cimitirul în care sunt îngropați ea, tata, bunica și străbunica mea. Prin urmare, i se cere unui mort să se dezgroape și să facă și curățenie în urma lui.

Dimineața am fost la administrația cimitirului. Nu voi detalia conversația avută. E mult prea dureros de explicat ce sentimente poți trăi când ți se spune că “dacă în 90 de zile nu se soluționează situația, vor fi oricum deshumați și puși în groapă comună”. E inuman. Este lipsit de empatie. Este ilogic.

(…) Locul acela de veci nu este o cutie de valori din care să scoți obiectele, să le muți în altă parte. Pentru mine, locul acela de veci este biserica mea, este locul în care îmi pot întâlni spiritual părinții.

(…) Nu este corect să procedați la “curățenia de primăvară” într-un an în care granitele sunt închise și oamenii care locuiesc în străinătate nu se pot deplasa ca să vă umple vouă buzunarele.

About The Author

Related posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *