Cu toate acestea, liberalul a explicat ridicolul acesteia, arătând un pliant în care numele senatorului PSD Constantin Tămagă este înlocuit cu cel al fiului său, Traian, membru în conducerea PDL Argeș.
Perianu a arătat, mai în glumă, mai în serios, că organizatorii campaniei ar fi trebuit mai întâi să aștepte ca Traian Tămagă să ajungă senator, și după aceea să îl acuze că chiulește din Parlament. Au urmat și alte comentarii pe această temă, cu liberalii piteșteni punând eroarea pe seama neatenției adversarilor, dar și pe intenția de a-și promova colegul în vederea unei viitoare candidaturi.



















