Ceremoniile dedicate Zilei Naționale de la Mioveni au rivalizat cu cele de la Pitești ca amploare și ca participare. Au fost parade militare, expoziții de tehnică militară, acțiuni artistice și nelipsitele depuneri de coroane la monumentele eroilor din toate satele orașului și, în final, la troița din fața Casei de Cultură.
Aici a avut loc o slujbă săvârșită de preoții din Mioveni, după care au fost depuse coroane de flori din partea primăriei, a Prefecturii și a institușiilor militare, urmate de partide și de o serie de alte organizații.
A impresionat mărimea delegației PSD, dar și faptul că, la Mioveni, cei trei lideri ai partidelor care compun Uniunea Social Liberală, Ion Georgescu (PSD), Costel Franțescu (PNL) și Ion Neagoe (PC), au depus împreună o coroană. "A fost un nou moment ]n care am ar[tat c[, la noi la Mioveni, Uniunea Social Liberală funcționează, și funcționează bine", a declarat cu această ocazie liderul conservatorilor din localitate, Ion Neagoe.