Organizatorii evenimentului sunt Asociaţia Culturală Acapella, Consiliul Judeţean Argeş şi Primăria comunei Corbeni, care îi aşteaptă pe argeşeni să cunoască frumuseţea şi varietatea folclorului argeşean, atât de bine păstrat. În cele trei zile de festival, vor avea loc concursuri inedite, cum ar fi concursul de mâncat rapid, de tuns oi, de tăiat lemne şi vor susţine spectacole Karpaten Show, Ansamblul „Doina Argeşului”, Ansamblul de căluşari de la Stolnici, Valeria Arnăutu, Daniela Cernea, Polina Gheorghe, Graţian Bădescu, Nicolae Datcu, Corina Dragomir şi alţii. Această sărbătoare a tradiţiilor argeşene îl va aminti pe Neagoe Basarab, de curând canonizat de către biserica ortodoxă, drept unul dintre dintre cei mai darnici şi mai mari ctitori de biserici, se mai arată în comunicatul organizatorilor.



















