MIOVENI

Dacă eram pedelist, votam pentru moțiune, chiar și cu riscul de a fi dat afară din partid. Păi ce ocazie mai bună să fi avut, într-o țară ca România, unde lumea moare de mila celor care se dau victime pe la televizor, să ies elegant din impasul guvernării și după aceea să mă prezint, peste câteva luni, în alegeri, venit de pe băncile Opoziției, criticând guvernul de la acel moment pentru greșelile pe care cu siguranță le va face? Este o metodă folosită cu brio inclusiv de de-acum fosta opoziție, mai ales de PSD, care, în alegerile din 2009, critica foarte vocal guvernul din care tocmai ieșise și pe care, imediat după ieșire, îl și trântise la moțiune. Acum moțiunea s-a tranșat nu prin trădarea unui partid, ci prin zeci de trădări individuale, prin care unii pedeliști mai slabi de înger sau poate mai lacomi au dorit să pună cruce guvernării care le-a crescut bogăția și influența, în speranța că acestea vor continua să crească și după ce vor începe să împingă la căruța USL.

Mă ia cu frisoane când îmi imaginez ce se va întâmpla atunci când PSD va reveni la putere. Și nu mă gândesc la măsurile cu care sunt convins că sunt pregătiți oamenii lui Victor Ponta să scoată țara din criză, cu ajutorul prietenilor liberali și al antenelor conservatoare. Ci mă gândesc la amenințările din ce în ce mai străvezii pe care le proferează la adresa actualilor guvernanți, în frunte cu premierul Ungureanu. Astfel, în doar câteva zile, nu mai puțin de trei aleși ai partidului celor trei roze au proferat amenințări pentru care unii mai lipsiți de imunitate parlamentară ar cam pica în latura penalului. Primul a fost un deputat din Bârlad, care m-a făcut să îmi schimb impresia despre oamenii din orașul vecin cu locul meu de baștină, despre care credeam că sunt cu capul pe umeri. Adrian Solomon, că așa îl cheamă pe respectivul ales bârlădean, l-a amenințat pe MRU că va avea soarta lui Aldo Moro. Adică să fie asasinat de Brigăzile Roșii, grupoare teroristă italiană care l-a omorât pe omul politic Aldo Moro acum vreo 35 de ani. Apoi vine rândul lui Ponta, care, după ce îi impune silenzio stampa colegului său, o comite și el, spunând despre actualii guvernanți că nici dacă-i împuști nu e suficient. Probabil el se gândea la torturi mai rafinate, sau poate o fi vorbit cu tatăl său politic, Ion Iliescu, să mai cheme o dată minerii, buni la omorât intelectuali, cum s-a întâmplat în 1990 și în 1991. Și ultima, dar mai mult ca sigur nu și cea de pe urmă declarație de genul ăsta vine de la fosta amazoană a lui Vadim și președintă a fan-clubului Free Nicolescu de acum un an și ceva, Olguța Vasilescu. Ea spune că în alte vremuri același Mihai Răzvan Ungureanu ar fi fost împușcat pentru trădare. Să fie oare un deziderat pesedist reintroducerea pedepsei cu moartea prin împușcare sau o fi excesul de lecturi național-comuniste sau fasciste, din vremea când oamenii lui Lenin și ai lui Stalin, inclusiv Gheorghiu Dej îi omorau pe toți cei care nu erau cu ei, și mai ales pe foștii guvernanți ( a se vedea execuția familiei țariste sau a foștilor lideri din țările estice, printre care și Ion Antonescu)? Dar asta nu mai este democrație, ci dictatură cu degetul pe trăgaci...

Privesc și nu-mi vine a crede cu ce viteză fug pedeliștii mai mult sau mai puțin de vază de la actualul ciolan la un posibil viitor os de ros în cadrul eventualei guvernări USL. Rând pe rând, senatori și deputați trec ba la PSD, ba la PNL (cei mai mulți, că doar vor să refacă dreapta în alianță cu un partid de stânga și cu unul cu doctrină catodică). Urmăresc viața politică românească din 1990 încoace și niciodată n-am văzut un asemenea exod asumat cu voioșie de cei care până mai ieri spuneau un NU hotărât traseismului politic și cu un vădit autism politic de liderii rămași ai PDL. Și nu mă pot abține să nu fac și eu, ca orice cetățean cât de cât pus în temă, oarece speculații, încercând să fac o paralelă între mai multe evenimente.

Zilele trecute, pe fondul chiulului masiv al aleșilor noștri, care la unii se cheamă grevă parlamentară, la alții doar lipsă de chef de venit la Parlament, a trecut, prin Senat, adoptat în mod tacit, proiectul de lege prin care votul ar trebui să devină obligatoriu.